duminică, 26 iunie 2016

Sebastian Popescu, Președintele Noua Românie va candida pentru un mandat de deputat în județul Vâlcea


E oficial. Preşedintele Partidului Noua Românie, Sebastian Popescu a anunţat oficial că îşi va depune candidatura pentru un mandat de deputat în judeţul Vâlcea. Fondatorul PNR acceptă provocarea de a intra în cursa electorală cu scopul de a convinge cât mai mulţi români să voteze pentru o Nouă Românie.
sebastian popescu - pnrSebastian Popescu şi-a anunţat oficial candidatura la Camera Deputaţilor, pe 18 iunie în cadrul Aniverăsrii unui An de Noua Românie.
Întrucât este pe jumătate vâlcean după tată, se simte legat de acest judeţ întrucât a absolvit liceul la Bălceşti, iar bunica din partea tatălui locuieşte în comuna Făureşti, Preşedintele PNR a ales să candideze în acest judeţ pentru un loc de deputat.
Am decis să intru în cursa electorală, prima din viaţa mea cu gândul de a reprezenta în Parlament cât mai mulţi români. Am ales judeţul Vîlcea întrucât sunt pe jumătate vâlcean, am copilărit în comuna Făureşti iar liceul l-am studiat la Bălceşti. Îmi place acest judeţ, mă simt ca acasă de fiecare dată când merg să îmi văd bunica. Ştiu că nu mă aşteaptă un drum uşor şi că vor fi cu siguranţă multe piedici de tot felul dar sunt pregătit să îmi asum toate riscurile şi să fac tot ce pot pentru a convinge românii să voteze pentru o Nouă Românie”, a declarat Sebastian Popescu Preşedintele Partidului Noua Românie.
Pe 17 iunie, PNR a dat startul selecţiei interne de candidaţi pentru parlamentare, urmând ca cel târziu pe 15 august listele să fie definitivate.
Legat de veşnica întrebare,”Cine e în spatele PNR”, Preşedintele răspunde tranşant:  În spatele nostru se află MUNCA, dublată de multă dorință reală de schimbare, de mai bine, de nou. Suntem ai românilor care ne vor, suntem ai milioanelor de români plecați în afara țării pentru un trai mai bun, suntem ai milioanelor de români din țară umiliți zi de zi de actuala clasă politică. De 26 de ani am fost învățați să demolăm, să ne urâm între noi, să ne dezbinăm, pentru a fi mai ușor de controlat. În loc de lamentare și indignare eu vă propun implicare, luați atitudine, construiți și apoi vom privi împreună ce roade culegem. Nu suntem un partid de sfinți, dar nu suntem și nici nu vom fi corupți. Ne unește dorința de schimbare, lehamitea de actuala clasă politică coruptă, nereformată, incompetentă și rea voită pusă doar pe căpătuială. Penalii conduc România și o vor conduce mult și bine dacă noi vom sta cuminți în băncile noastre și vom spune că nu ”ne băgăm” în mocirlă. Dar dacă în mocirlă ne-ar pica bijuteria cea mai de preț? Oare ne-am băga în mocirlă ca să o recuperăm? Considerați că România este cea mai prețioasă bijuterie pe care o avem. Știm unde se află România acum. Ce facem? O lăsăm în mocirlă? Renunțăm la cea mai de preț bijuterie a noastră? Renunțăm la țară și ne predăm fără pic de împotrivire?!! După 26 de ani de experimente de tot felul, după 26 de ani de privatizări catastrofale, după 26 de ani de non educație și cultivarea la nivel național a câștigului facil fără să aibă substrat munca reală, Noua Românie propune românilor să revină la valori, principii, să se implice în acest proiect unic pentru noi toți. În România, indiferența naște penali. Cel mai elocvent exemplu este cel de la alegerile locale din 5 iunie când penalii au fost votați pe bandă rulantă în funcții de primari. Dacă vom continua să fim indiferenți și vom refuza să ne implicăm în schimbarea propriei țări, vom fi complici prin neparticipare, la tot ceea ce se întâmplă în țară.
Candidaţii Noua Românie la parlamentare sunt selectaţi în baza unui regulament tansparent care este făcut public. Regulamentul poate fi consultat aici:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu